Recomandare – musai!
Gen: Dramă, Istoric
Regie: Ridley Scott
Distribuție: Matt Damon, Adam Driver, Jodie Comer, Ben Affleck
Durată: 2 h. 32 min.
Rating IMDB: 7.7
Despre: Nevasta unui scutier îl acuză pe prietenul acestuia de viol, iar când toată Franța vuiește despre acest scandal, incriminând-o pe victimă, pentru a-i dovedi nevinovăția, bărbatul acesteia își provoacă prietenul la un duel pe viață și pe moarte.
Rant: The Last Duel, se simte ca un film clasic, așa cum se făceau înainte ca Hollywoodul să fie lovit de molima woke-istilor liberali, și lumea să se întoarcă cu fundul în sus. Ridley Scott se întoarce la filmele istorice, și ne servește o porție de dramă istorică cu accente epice. Costume superbe, decoruri splendide ce duc cu gândul că s-a filmat în mod extensiv on-location, și personaje memorabile, însoțite de o distribuție pe cinste, fac ca The Last Duel să fie un film excepțional.
Dar structura narativă este cea care iese în evidență, Scott alegând să ne spună povestea trunchiat, în trei părți distincte, prezentându-ne adevărurile celor implicați. Începem direct cu duelul despre care încă nu știm prea multe lucruri, doar putem simți o tensiune copleșitoare care plutește în aer, discernabilă pe fețele tuturor. Nu este acea atmosferă exuberantă din turnirurile prezentate în A Knight’s Tale, vremea este mohorâtă, iar o fulguială ușoară amenință să transforme terenul de luptă într-unul mocirlos. Cei doi combatanți își iau pozițiile și șarjează unul spre celălalt, moment în care ecranul devine negru și începe prima parte propriu-zisă a filmului, în care vom fi martori la adevărul lui Jean de Carrouges. Povestea lui este una tristă, pentru că în urma unei confruntări armate, el nesocotește ordinul direct, lucru care duce la pierderea obiectivului principal, și începutul căderii sale în dizgrația lordului local Pierre. Pe măsură ce acesta se afundă în datorii și decizii proaste, pe atât de mult începe să îi crească prestigiul prietenului săi Jaques de Gris, scutier ca și el, care însă a câștigat favoarea lui Pierre. Jean prinde o pauză de la ghinion atunci când se căsătorește cu frumoasa Marguerite, fiica unui lord mărunt dar înstărit. Dragostea celor doi aprinde paiele unui reviriment de scurtă durată a reputației sale, care se năruie și mai mult atunci când pierde poziția de căpitan al armatei, în favoarea aceluiași de Gris. Obligat a participa la diverse campanii de cucerire, acesta revine într-o bună zi pentru a-și găsi nevasta victimă a unui viol perpetuat de, cine altul, Jaques de Gris. Obligat a-i apăra onoarea domniței sale, Jean vine cu ideea de a-i cere regelui o reglare de conturi printr-un duel până la moarte.
Partea a doua ne prezintă adevărul lui Jaques de Gris, un individ cu har, extrem de spiritual și foarte citit, căruia i se aprind călcâiele după nevasta prietenului săi, pe care o vizitează în secret și convins că ea este la rândul ei îndrăgostită de el, pornește a face amor cu ea, în cel mai elegant mod posibil, după care pleacă, spunându-i că ar fi mai bine să nu menționeze la nimeni ce s-a întâmplat. Dar iată că spre surprinderea lui și a întregii lumi, femeia nu-și poate ține gura, un lucru nemaiauzit pe acea vreme, iar pentru a-și repara onoarea, se vede nevoie să ridice mănușa lui Jean.
În cele din urmă, partea a treia ne prezintă adevărul lui Marguerite, care este și adevărul adevărat. Este și partea în care toate pretextele cad, toate fanteziile bărbaților sunt spulberate, și în care facem cunoștință cu o femeie spirituală, dar speriată de bruta de bărbat cu care este obligată să se copuleze noapte de noapte, un om bun la inimă, dar extrem de gelos, irascibil și predispus la comportamente extreme și orbit de idealul de onoare pe care îl cară în spate. Ea întâlnește apoi pe prietenul bărbatului ei, despre care i se pare că ar fi chipeș dar cam atât. Prin toate semnalele închipuite de Jaques, ea își vede doar de treabă, iar lucrul regretabil care se întâmplă între cei doi, vine în ciuda protestelor și plânsetelor ei. Ea se simte îndreptățită să își asmută întreaga nobilime împotriva ei, atât timp cât adevărul iasă la iveală.
Mi-a plăcut alegerea lui Scott de a prezenta evenimentele treptat, pentru că putem surprinde diverse detalii, care întăresc și mai mult propriile personalități ale naratorilor. Dacă Jean se vede mai mereu faultat de cei din jur, în ciuda faptului că este un om onorabil sale, el este văzut de ceilalți drept plictisitor, incult și rapid la mânie. Jaques este un sicofant narcisist care a ajuns mult mai departe decât visase vreodată să ajungă, abil la cuvinte dar care se crede mai presus decât ceilalți. În fine, Marguerite este deseori speriată, ținută captivă de bărbatul său gelos, care o vede nu mai mult decât o iapă bună de montă, a cărei obligație este să îi aducă pe lume un băiat. Ea înflorește atunci când este lăsată singură să se ocupe de castel și de moșie, dovedind nu doar istețime dar și iscusință în a face economii.
Așadar avem trei personaje principale, din care doar Marguerite contează cu adevărat, filmul fiind povestea ei, vocea unei femei într-o societate construită împotriva acestora, în care violul și misoginia sunt la ordinea zilei. Procesul în care este târâtă și stanța bisericii, aduce dureros aminte de ce se aude și în zilele noastre despre victimele violului. Pe tot parcursul filmului nu m-am putut gândi la altceva decât la mișcarea #Metoo și la oribilul Harvey Weinstein, care aparent și-a mulat comportamentul pe cel al nobililor francezi din secolul 14. Sau așa cum spune și Jaques de Gris: „ea doar s-a plâns un pic, a protestat și a spus nu, așa cum se face de obicei, după care ne-am văzut de treabă”, acesta fiind absolut convins, prin desele orgii la care participa alături de Pierre, că mereu fetele care au protestat (și chiar avem un exemplu în film) au dorit de fapt să facă dragoste cu el.
Dar așa cum spuneam, distribuția face toți banii, Cormer și Driver în special, fiind de milioane în rolurile lor. Filmul reprezintă și două reuniuni, fiind primul film din ’97 încoace, al cărui scenariu este semnat de Damon și Affleck. A doua este cea dintre Ridley scot și filmele cu dueluri, acesta debutând în ’77 ca regizor cu filmul The Duelists. Cred că este un film musai, care prezintă o realitate istorică, un film deosebit de empowering pentru femeile de pretutindeni.
No Comments