Loading...

The Witch: Part 1 – The Subversion (aka. Manyeo) (2018)

by Adrian Solomon, septembrie 24, 2022

Recomandare – musai!

Gen: Acțiune, Thriller, S. F.
Regie: Park Hoon-jung
Distribuție: Kim Da-mi, Jo Min-su, Choi Woo-shik, Go Min-si, Jung Da-eun, Choi Jung-woo, Park Hee-soon
Durată: 2 h. 05 min.
Rating IMDB: 7.1

Despre: O fată care suferă de amnezie. își trăiește viața într-un orășel liniștit, dar când prietena ei o îndeamnă să participe la o emisiune televizată, mai multe persoane suspecte își fac apariția în viața ei, persoane care ar putea avea răspunsuri la întrebările care o bântuie.

Rant: The Witch a fost un hit surprinzător în 2018 când a terminat acel an pe locul 8 în topul celor mai vizionate filme coreene ale anului respectiv, și asta fără doar și poate grație mixturii de interpreți tineri – Kim Da-mi (aflată la debut) și deja popularul Choi Woo-shik (Parasite, Train to Busan printre altele) cu veterani ai scenei, secvențele de acțiune fantastice și promisiunea unui thriller sângeros (probabil grație gore-ului excesiv și-a primit filmul eticheta de horror).

Cu o a doua parte care deja face furori anul acesta, The Witch încearcă să pună bazele unei lumi deosebite, în care corporații se joacă de-a zeii, experimentând pe copii inocenți în speranța dobândirii a diverse super-puteri. În urma unui carnagiu de la unul dintre laboratoare, o fetiță mică, plină de sânge, scapă în codrii alăturați și își găsește drum spre ferma unui cuplu milostiv, care o adăpostesc și o adoptă. Crescută, acum adolescenta Ja-yoon, duce un trai rural liniștit, aproape idilic dacă nu ar fi marea criză agricolă care străbate țara precum și sănătatea precară a mamei sale, care se luptă cu o formă de demență progresivă. Desele migrene de care suferă fata întăresc ideea că totul nu este roz în viața ei, în ciuda vieții aparent calmă pe care o duce. Totul se năruie când brusc devine un hit viral în urma participării sale la un concurs de talent, în care impresionează pe toată lumea cu vocea ei melodioasă dar și cu aparentele minunate numere de magie pe care le face. Iar de aici până la recunoașterea ei de către organizațiile care o credeau mortă este un simplu pas, un pas care îi va întoarce viața pe dos dar care o și va pune față în față cu creatorii ei.

Așa cum menționam, scenele de acțiune (destul de rare) sunt bine executate iar actorii, în special Kim Da-mi, care reușește să treacă de la inocență la cruzime fără nici un efort, fac niște roluri fantastice. Filmul este antrenant, te ține în priză și are un plot twist excelent lucrat.

No Comments


Leave a Reply

Your email address will not be published Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.