A trecut o săptămână, am văzut filmul de două ori și iată că nu am ajuns să îmi aștern pe hârtie părerea despre acest film. Și am avut multe de gândit. A fost sau nu a fost bun?
Dintre filmele cu super eroi apărute anul ăsta, de la el am avut cele mai puține așteptări. Apăreau personaje noi, dispăreau mai mulți din garda veche, trebuia să apară unul dintre cei mai temuți și mai impozanți inamici pe care X-Menii îi înfruntaseră vreodată, în teorie trebuia să fie un film bun. Mai ales că Days of Future Past reușise să mă facă fan al noii serii. Dacă la First Class am strâmbat din nas, iată că acuma, la Apocalypse, nu mai concep un film fără McAvoy dar în special Fassbender în rolurile de Professor X și Magneto. Și a cam reușit, în mare, să mă facă să accept aceste noi distribuții, chiar dacă încă sunt la părerea că se putea găsi o Jean Grey mai bună (Sophie Turner – Sansa Stark din Game of Thrones). Dar și ea, la a doua vizionare, a reușit să mă înduplece și să o admit ca o alegere decentă pentru rol.
Filmul în sine oferă multe momente de wow, în special pentru fanii cu ochi ageri. Anumite scene sunt luate direct din materialul sursă și asta nu face decât să mă bucure enorm. Mutanții noi sunt bine introduși în scenă și te fac să înțelegi că e de responsabilitatea lor să salveze ziua. Există și un moment de cameo extraordinar din partea lui Wolverine, care leagă bine povestea sa spusă în filmul anterior.
Povestea e cam ce te-ai aștepta de la un film bazat pe comics. Eroul negativ apare în scenă, recrutează mai mulți mutanți puternici și apoi amenință lumea cu distrugerea. Eroii noștri se scutură din pumnii primiți pe parcursului filmului și pe final salvează ziua în mod eroic. Și aici am două plângeri mari. Nu prea simt că cineva ar fi în pericol, la final parcă totul mă face să zic, da, eh, nu părea chiar așa de rea situația. Și asta și pentru că eroul negativ, Apocalypse, unul dintre cei mai redutabili dușmani întâlniți vreodată de X-Men, care în comicsuri mureau pe capete în tentativa de a-l opri, așadar Apocalypse este destul de blând și nu emană acel aer de teroare, de neputință. Pur și simplu apare ca un fel de Martor al lui Iehova, recrutează mutanții de care are nevoie și apoi la final îi încurcă un pic pe eroi și gata, punct, end credits și îl așteptăm acuma pe Nathaniel Essex ca erou negativ pentru filmul următor (oricare ar fi el, Wolverine 3, Deadpool 2 sau un nou X-Men). A doua plângere majoră este faptul că personajele de la care te aștepți să livreze cel mai puternic dialog, Prof. X și Magneto, nu fac altceva decât să repete aceeași poveste pe care o împărtășesc de vreo 15 ani încoace de când a apărut primul film. Prof. X zice că mai există speranță pentru oameni, Magneto e supărat pe ei (și are de ce să fie în acest film, foarte inspirată readucerea în conștiința spectatorilor a originii tragice ale lui Erik). Și să nu uit de a treia dezamăgire pe care filmul mi-a rezervat-o și anume sub-utilizarea anumitor personaje, pe undeva de înțeles având în vedere numărul mare de personaje cu care a jonglat filmul. Jubilee apare doar ca să o vedem că merge la filme, Psylocke în afară de faptul că pozează pentru amatorii de tipe în spandex, nu are mai nimic de zis. Sper ca filmul următor să repare aceste minusuri și să le dea o bucată mai însemnată de rol.
În concluzie, mă îndoiesc că X-Men o să mai rupă gura târgului în curând, dacă vor continua să își trateze în acest fel eroii negativi și vor reîncălzi aceeași ciorbă eternă dintre Magneto și Xavier. Cu speranță că Deadpool va găsi o cale să apară și alături de restul X-Men-ilor, vă învit să îi dați totuși o șansă, măcar pentru scena lui Quicksilver care e absolut demențială.
No Comments