Recomandare – musai!
Gen: Dramă, Thriller, Survival
Distribuție: Lee Jung-jae, Park Hae-soo, Wi Ha-joon, Jung Ho-yeon, O Yeong-su, Heo Sung-tae, Anupam Tripathi, Kim Joo-ryoung
Nr. sezoane: 1
Nr. Episoade: 9
Durată episod: 40-50 min.
Statut: serial în desfășurare
Rating IMDB: 8.0
Despre: Un individ îngropat în datorii, este invitat să participe la o serie de jocuri copilărești, a căror miză este incredibil de mare, dar unde își va risca la fiecare secundă viața.
Rant: Foarte rar ajung să mă uit la un serial în mod forțat, dar iată că așa a fost cazul și cu recenta senzație Netflix – Squid Games. Forțat prin faptul că absolut peste tot auzeam povești doar despre cât de unic, cât de original, cât de mega-smecher poate fi acest serial coreean și cum o să îmi ratez viața dacă nu mă uit la el. Ei bine, am alocat un weekend pentru vizionarea neîntreruptă a acestuia iar în cele ce urmează, am să îmi înșir gândurile post vizionare, gânduri deloc puține.
În primul și primul rând, ca un fervent susținător al cinematografiei coreene, sunt și o să fiu mereu încântat de fiecare dată când aud că au mai reușit să dea o lovitură pe plan internațional, și văd cu tristețe că în ciuda acestor hit-uri, lumea încă doarme atunci când vine vorba de a intra mai adânc în oferta incredibil de bogată de filme și iată că mai nou și seriale de primă calitate, pusă la dispoziție de aceștia. Și da, recunosc din capul locului că serialul de față este unul bine închegat, care printr-o premisă vicleană și un ansamblu de actori care își fac rolurile în mod excepțional, s-a reușit creerea unui hit, chiar un hit internațional grației promovării intense de către Netflix.
Povestea serialului se învârte în jurul lui Seong Gi-hun (Lee Jung-jae – un veteran al industriei, cu multe roluri de profil la activ, pe care l-am văzut foarte recent în thrillerul Deliver Us from Evil, în rolul lui Ray, un sociopat pe care îl interpreta magistral), un individ divorțat și plin de datorii, care trăiește pe banii lui maică-sa, pe care aproape invariabil îi toacă la pariuri. Ajungând să pună drept garanție propriile organe, acesta primește o șansă nesperată de a participa la un joc secret, alături de alți 455 de jucători, toți plini de datorii. Jocurile par simple la prima vedere, toate izvorând din jocurile copilăriei coreenilor, iar miza pare neverosimilă, fiecare eliminat umplând potul cu câte o sută de milioane de Won, dar prețul se va dovedi cam scump pentru cei scoși din joc, aceștia fiind uciși pe loc. Ajungem să cunoaștem pe mai mulți dintre participanți precum pe prietenul din copilărie al protagonistului, un om de afaceri genial și foarte calculat, Cho Sang-woo (Park Hae-soo care a interpretat foarte bine un alt personaj cu sânge rece, vânătorul din thrillerul Time to Hunt), pe retrasa Kang Sae-byeok (celebrul fotomodel Jung Ho-yeon, care își face cu această ocazie debutul în lumea filmului și a televiziunii), pe gangsterul Jang Deok-su (Heo Sung-tae pe care personal l-am mai văzut în Hitman: Agent Jun și Rampant) și mulți alții. Aceștia vor trebui să colaboreze sau să se întreacă în șase probe eliminatorii, deseori ajungându-se la situații limită, trădarea și grija de sine fiind cuvinte cheie pentru participanți, totodată lucruri foarte dificile pentru un om bun la suflet precum Gi-hun.
Astfel serialul mereu ne prezintă diverse situații morale gri, care nu au un răspuns bun aparent. Oare noi am participa la așa ceva? Oare ne-am risca viața pentru o sumă atât de fabuloasă? Am fi în stare să ne trădăm și pe cei mai apropiați prieteni doar pentru a obține un mic avantaj? Pe lângă faptul că oferă multe teme de gândire, serialul oferă și o critică puternică la adresa managementului aparent defectuos al păturii sociale sărace a societății coreene, o discuție care o reia pe cea din Parasite, aducând nuanțe noi. Ba chiar avem un personaj coborât parcă din scenariul acelui film, pe escroaca și manipulanta Han Mi-nyeo, care are o replică memorabilă în care se plânge că nu este proastă, doar nu i-a fost permis să studieze, aceasta întrebându-se care este vina ei reală. Serialul satisface și la nivel vizual și la nivel auditiv, având imagini care cu siguranță vor rămâne memorabile, de la uniforma de verde spălăcit a concurenților care contrastează puternic cu rozul vioi al uniformelor gardienilor, sau imaginea plină de culori a coridorului labirintin, care duce spre diferite săli de joc.
Bun, așadar am stabilit că este un serial bun, chiar musai aș îndrăzni, care merită vizionat cel puțin odată (conține o o pleiadă de elemente ascunse, observabile la o a doua vizionare, care sporesc plăcerea unei vizionări repetate). Dar am un dinte împotriva afirmațiilor care îi ridică acestuia osanale de parcă ar fi a doua venire a lui Cristos, și pretind că este ceva unic și nemaivăzut. Aparent lumea suferă de amnezie colectivă și a uitat complet de Alice in Borderland, un serial asemănător acestuia. Iar o mare bucată din premisă, este ridicată direct dintr-un serial anime numit Kaiji, bazat pe o manga apărută încă de prin 1996. Și ca să citez un youtuber care trata într-un articol asemănarea izbitoare dintre cele două titluri: „Există adaptări live-action ale lui Kaiji care împrumută mai puțin din Kaiji decât o face Squid Games.” Dar și ce este împrumutat este atât de bine folosit și implementat, încât îmi este greu să rămân supărat pe acest titlu, care a reușit să preia un gen de nișă cum ar fi survival horror/thriller și să îl facă atât de accesibil.
Cu toate că există câteva fire narative incomplete, eu mă declar satisfăcut de forma actuală a serialului și a punctului în care s-a ajuns, și sper ca Netflixul nu va forța multiple sezoane unei povești care nu are unde să meargă decât în jos.
No Comments