Recomandare – musai!
Gen: MCU, Super-eroi, Acțiune, Fantezie
Regie: Destin Daniel Cretton
Distribuție: Simu Liu, Awkwafina, Meng’er Zhang, Fala Chen, Florian Munteanu, Benedict Wong, Michelle Yeoh, Ben Kingsley, Tony Leung
Durată: 2 h. 12 min.
Rating IMDB: 8.1
Despre: Shaun este un individ aparent normal, care își trăiește viața „bună” alături de amica lui Katy. Dar ce va descoperi Katy în timpul unei banale călătorii cu autobuzul, este că Shaun este de fapt Shang-Chi, moștenitorul adevăratului Mandarin, un individ antrenat pentru a fi un asasin letal. Forțat de împrejurări să se întoarcă la familia pe care o abandonase, Shang-Chi își descoperă adevărata menire.
Rant: Formula Marvel a devenit ultra-cunoscută, mai ales când fiecare film produs străbate aceiași pași ca predecesorul său. De obicei ies de la filme mulțumit că nevoia de formulă mi-a fost îndeplinită, dar oarecum mâhnit că nu am văzut ceva cu adevărat nou. Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings, chiar dacă aplică formula, o face într-un mod fin, sfios chiar, astfel că pe la jumătatea filmului mă întrebam, ăsta e chiar film Marvel? Shang-Chi reprezintă și o serie de premiere, de la primul film Marvel cu o reprezentanță asiatică majoră, la primul film comercial și de mare buget al regizorului Destin Daniel Cretton, cunoscut îndeosebi pentru dramele sale indie, la primul rol principal a lui Simu Liu și la primul film american dar și primul rol vorbit în engleză al celebrului Tony Leung. Și ar trebui să fim onești, este cu adevărat și primul film din Phase 4 care începe să cârmească MCU într-o anumită direcție, asta și pentru că Spider-Man: Far From Home a fost inserat la finalul Phase 3 ca formă de epilog iar Black Widow era o poveste a unui personaj care este decedat în acest phase.
Filmul introduce noi elemente în MCU, îndeosebi misticismul oriental și lumea sa fantastică, având o distribuție excepțională, dar și legându-se tematic de universul din care face parte (cu toate că oricând acesta putea fi un film stand-alone). Dar înainte să mai discutăm despre film, simt că este cazul de o mică incursiune în istoria personajului. Shang-Chi a apărut ca produs al ambiției lui Stan Lee de a avea o revistă de benzi desenate despre Kung Fu. El a creat personajul avându-l ca model pe Brandon Lee, fiul legendarului Bruce Lee. Personajul a apărut în mai multe titluri, dar nu a avut niciodată un titlu propriu de durată. Tatăl acestuia este Fu Manchu, un personaj cu vădite tonalități rasiste, la care s-a și renunțat între timp. În locul acestuia, în film s-a folosit Mandarinul, un villain de obicei asociat cu Iron Man. Cele zece inele magice ale sale au fost înlocuite cu o armă specifică artelor marțiale cuprinse în Hung Ga Iron Wire Fist, cunoscute probabil celor care au vizionat Kung Fu Hustle, una dintre principalele surse de inspirație ale acestui film. Mandarinul este și unul dintre cele mai solide legături cu universul Marvel, făcându-se referiri directe la adresa evenimentelor din Iron Man 3, având ocazia de a afla și destinul lui Trevor Slatery, actorul britanic care îi furase identitatea.
Dar cu toate acestea, așa cum menționam mai sus, filmul poate oricând sta pe propriile picioare, fiind mai preponderent o poveste despre pierdere, despre contrastul filozofiei vestice și a celei asiatice când vine vorba de a accepta moartea cuiva. Este mai mult un produs chinezesc dar cu buget de Hollywood, deseori ambițiile lor fiind înfrânte de lipsa bugetului sau de lipsa unei tehnologii cinematice suficient de avansate, dar și o re-corectare a tuturor stereotipurilor care ne-au fost îndesate pe gât atâta amar de vreme. De la început se pot vedea subtile indicii cum că cine a făcut filmul știe multe despre cultura chinezilor din america, de la simplul fapt de a descălța când intri în casa cuiva, la mesele servite alături de familie, la bunicii care mereu întreabă când te căsătorești sau o simplă replică aparent aruncată la întâmplare, cu o încărcătură nebănuită (mă refer aici replica unui personaj care spune că ”I speak ABC” adică American born Chinese).
Shaun sau așa cum vom afla pe urmă, Shang-Chi, este un tip normal din San Francisco, care alături de prietena lui cea mai bună încă de pe vremea liceului, își trăiesc viața cea bună, parcând mașini sau petrecând până dimineața la barurile de karaoke. După ce li se țin mai multe morale cum că nu fac decât să fugă de responsabilitățile vieții de adult, trecutul lui Shang-Chi îl prinde din urma sub forma imensă a românului Razor Fist și a găștii sale de lachei, care îl urmăreau pe acesta pentru a-l readuce în fața tatălui său, tată de care fugise în primul rând. Realizând că la fel ca și el, și sora sa e în pericol, Shang-Chi alături de Katy, pornesc spre Macau, pentru a ajunge în cele din urmă înapoi la casa părintească. Dacă începutul ni-l prezintă pe Mandarin sub numele său adevărat de Wenwu, drept un despot tiranic care posedând puterea misterioasă a inelelor, a influențat istoria timp de mai bine de 1000 de ani, acum acesta este zdrobit de povara pierderii soției sale, cea care l-a adus înapoi la a fi un om cumsecade, singurul său gând fiind acela că ea ar fi încă în viață, în spatele unei uși speciale, aflate într-un sat mistic, aparent imposibil de găsit. Shang-Chi, alături de sora sa și de Katy, dar și de un aliat surpriză, vor face tot ce pot pentru a-și opri tatăl din cruciada sa deziluzionată.
Simu Liu este credibil în rolul titular, Awkwafina este responsabilă de glume dar și de a fi ochii spectatorilor, aceștia experimentând fantasticul noii lumi prin intermediul ei. Sinergia dintre cei doi este palpabilă, amintind de doi prieteni reali care ar face orice unul pentru celălalt. Dar sufletul filmului îl reprezintă cred eu, personajul lui Tony Leung, un villain complet atipic, care m-a făcut să mă întreb dacă este oare într-adevăr un villain clasic, deoarece aceste nu prea face lucruri rele în film. Pe lângă Loki, Wenwu pare a fi unul dintre cele mai complexe personaje antagoniste pe care Marvel le-a prezentat vreodată, iar Tony face acest lucru cu un minim de dialog, recurgând aici la anii de experiență în filme dramatice, acesta fiind un expert deja al minimalismului în acting, transmițând sentimente și idei cu o simplă privire sau un simplu gest. Salut și prezența, destul de generică, a românului Florian Munteanu, specializat deja în roluri de malac rău. Aș mai spune și faptul că Meng’er Zhang care o interpretează pe Xu Xialing, parcă nu prea are mult material la dispoziție, fiind insuficient explorată mai ales având în vedere unde va fi ea poziționată la final de film.
Cinematografia este superbă, scenele de luptă evocă o groază de filme, de la bătălia dintre Wenwu și Ying Li care automat m-a dus cu gândul la Crouching Tiger Hidden Dragon, cu o explozie a culorilor a la Hero, la scena cu bătaia din autobuz, care poate aduce aminte de orice, de la stilul jucăuș a lui Jackie Chan la Donnie Yen cu a sa serie Ip Man. Din păcate, coloana sonoră oscilează între muzica epică, grandioasă din a doua jumătate a filmului, și frecventele piese moderne de calitate dubioasă.
Dacă The Suicide Squad a fost surpriza celor de la DC, cu siguranță Shang-Chi and the Legend of the Ten Rings este răspunsul celor de la Marvel, cum că pot și ei să vină cu ceva ce se simte fresh și distractiv. E un film musai, la care am mers cu așteptări minime și care a reușit să mă surprindă în cel mai plăcut mod posibil.
No Comments