Recomandare – musai!
Gen: MCU, Super-eroi, Horror, Fantezie
Regie: Sam Raimi
Distribuție: Benedict Cumberbatch, Elizabeth Olsen, Chiwetel Ejiofor, Benedict Wong, Xochitl Gomez, Michael Stuhlbarg, Rachel McAdams
Durată: 2 h. 06 min.
Rating IMDB: 7.5
Despre: Apăsat de dificultatea deciziilor pe care a trebuit să le facă în timpul războiului cu Thanos, Stephen Strange se vede pus în postura de salvator al unei puștoaice cu abilitatea de a călători prin multivers, pe nume America, care este urmărită de un demon extrem de persistent. Stephen cere ajutorul celei mai puternice vrăjitoare de pe Pământ, Wanda Maximoff, însă acțiunile acesteia îi pun la îndoială loialitatea.
Rant: Înainte să mă apuc de treabă, trebuie să mărturisesc din capul locului că mi-a plăcut acest film (din mai multe puncte de vedere) dar și că îmi e teamă că acesta va da semnalul saturației publicului în ceea ce privește produsul MCU. În primul rând, Doctor Strange in the Multiverse of Madness este o continuare a filmului Doctor Strange apărut în 2016, însă nu doar atât. Pentru a înțelege pe deplin produsul, sunt necesare (dar nu obligatorii) cunoștințe din WandaVision, What If … ?, Spider-man: No Way Home, Endgame și Infinity War, ba chiar și Loki, pentru a înțelege conceptul de multivers. Probabil faptul că ai vizionat filmul din 2016 contează cel mai puțin iar asta arată ce mamut a devenit MCU și cât de greu este să fi mereu la curent cu totul.
Dar, probabil cea mai importantă veste este revenirea lui Sam Raimi în fotoliul de regizor pentru o franciză cu super-eroi, după gustul amar al criticilor primite după Spider-Man 3 din 2007. Adus pentru a-l înlocui pe Scott Derrickson, Sam transformă filmul într-un produs propriu, fanii vechi ai acestuia putând să recunoască stilul său specific. Mai mult, are ocazia să fie inventiv pe un buget imens, iar acest lucru se simte, filmul arătând superb și extrem de inventiv, cu toate că simt că se putea mult mai mult și că producătorii au ales să joace la sigur. Cu toate astea, filmul își asumă câteva „prime” cum ar fi primul din MCU care arată sânge și implică violență grafică, primul film cu eticheta de Horror, precum și câteva apariții ale unor nume grele din universul Marvel, care încă nu și-au făcut apariția în MCU.
Povestea filmului îl vede pe Stephen chinuindu-se să trăiască cu consecințele alegerii sale de a da piatra timpului lui Thanos, care a dus la acel „snap” care băgat lumea în haos. Asistăm la participarea acestuia la nunta fostei sale mari iubiri, cu toată greutatea regretului pe care acesta îl poartă în suflet pentru ca apoi, brusc, să fim aruncați într-o scenă de acțiune, acest pacing devenind un laitmotiv al filmului, în care o adolescentă, America, încearcă să scape de un demon cu tentacule. Cu asistența lui Hong, Stephen o salvează pe acesta, doar pentru a afla că ea posedă o abilitate unică de a călători prin multivers, doar că nu știe cum să o controleze, și faptul că este urmărită de un demon extrem de persistent, care nu a putut fi oprit nici de Stephen Strange din universul ei. Pentru a o proteja, cei doi decid să ceară ajutorul lui Wanda Maximoff, aflată în izolare după incidentul din Westview. Ea acceptă să îi ajute, însă planurile ei par a nu se alinia cu cele ale celor doi vrăjitori.
O primă critică vis-a-vis de film, este că personajele sunt superficiale, toate, până și cele principale, având o singură trăsătură definitorie, lucru care îngrădește filmul din a deveni ceva memorabil. Strange se chinuie tot filmul cu sentimentele sale de vină, în special cu dragostea sa pe sens unic cu Christine, Wanda este obsedată pierderea copiilor săi imaginari (pentru mai multe detalii trebuie să vizionați WandaVision) iar America se plânge non-stop că nu știe cum să își folosească puterile.
Există multe licăre de speranță că am fi putut asista la ceva cu adevărat lunatic, conform titlului filmului, însă de cele mai multe ori acestea sunt tranșate de un scenariu care cade mult prea greu pe partea de expoziție. Într-o scenă îi vedem pe Strange și America călătorind printr-unul dintre portalurile create de ea, cei doi trecând prin mai multe universuri, unul format doar din culori, pentru ca apoi acțiunea să se stabilească în doar două dintre acestea, în mod alternativ (mă rog, tehnic avem 3 universuri explorate în acest film). Altă scenă, în care Stephen se luptă cu un inamic vrăjitor cu ajutorul notelor muzicale, ne dă o idee de cât de inventiv ar fi putut fi uzul magiei în acest film, pe lângă clasicele bile de foc sau lasouri colorate. Un alt lucru care mi-a displăcut într-o oarecare măsură, pe lângă aderarea oarbă a filmului la formula Marvel, este supra-folosirea, atât în filmele cât și în serialele din ultima vreme, a unui trend woke, care ia personaje masculine bine-stabilite (se poate observa asta în Loki, Hawkeye, Thor), le reconstituie într-o variantă mai slabă a lor, alăturându-i unor femei puternice, care vor salva ziua la finalul filmului, eroul nostru ajutând și el pe acolo cu cât și ce (mai) poate.
Revenind la faptul că filmul este catalogat drept horror (nu mi s-a părut a fi), fanii vechi ai lui Sam Raimi pot regăsi multe din ticurile sale regizorale, de la clasicele close-up zooms, la folosirea camerei pentru a ne da impresia unui pânditor din umbră, care își urmărește victima, până la folosirea unei cărți magice a morților, Darkhold, asemănătoare Necronomiconului folosit în seria Evil Dead, ba chiar și apariția unei versiuni zombificate a lui Stephen Strange, sau folosirea unuia dintre cei mai apropiați colaboratori de-ai săi, celebrul Bruce Campbel cel supranumit „The Chin”, un veritabil zeu al filmelor de categoria B.
În ciuda criticilor aduse, m-am simțit bine la film și cred că este un musai al acestui sezon de cinema arid.
No Comments