2024 s-a încheiat și odată cu el, o perioadă care mie personal mi s-a părut subțire în ce privește titlurile mari. Dacă filmele AAA par să fi fost puține care să fi avut și succes, nu la fel se poate zice de cele mici și medii, care au zburdat anul acesta nu doar pe ecranele de cinema, dar mai ales pe platformele de streaming. Retrospectiva acestui an este și ea subțire în materie de evenimente dar totuși putem trage câteva concluzii. Filmele cu super-eroi au fost aproape non-existente anul acesta, dând o gură de aer proaspăt spectatorilor care s-au reorientat spre alte titluri. Cu toate astea, atât Marvel cât și DC vor încerca în 2025 un reviriment, Marvel având trei titluri planificate față de unul anul trecut, iar DC aflându-se în fața unui reset general, condus de James Gunn, căruia i-au fost date cheile împărăției și mână liberă să ducă universul DC pe cele mai înalte culmi. 2024 a fost un an al sequelurilor, atât pentru filme recente cât și pentru filme vechi, aproape uitate de spectatori. Am avut Beetlejuice Beetlejuice care a apărut la 36 de ani față de original,Beverly Hills Cop: Axel F după 30 de ani, Twisters după 28 de ani și Gladiator 2 după 24 de ani. Atât vara cât și iarna, când lumea e liberă și poate merge liniștită la cinema, au fost sărăcăcioase ca ofertă de filme AAA, cu o mulțime de bombe la box-office, multe dintre filmele de la existau așteptări eșuând în mod lamentabil, de departe cea mai mare dezamăgire fiind Joker 2, un film care și-a bătut efectiv joc de fanii originalului. Spre cinstea lui, cinematograful autohton a fost la înălțime și anul acesta, reușind din nou prin filmele sale să umple sălile de cinema în mod constant, însă am avut succese și pe plan extern cu originalul și fabulosul Anul Nou care n-a fost, film premiat la Festivalul de la Veneția.
Ca în fiecare an, nu am apucat să văd toate filmele din oferta lui 2024, unele din cele importante nefiind încă ajunse pe plaiurile mioritice. Așa că, spre deosebire de topurile anilor trecuți, o să încerc anul acesta ceva puțin diferit și o să împart titlurile pe categorii pentru a diversifica puțin formatul clasic al acestui tip de articol așa că haideți să începem cu:
Restul anului precedent
Pentru că multe dintre producțiile lui 2023 au apărut la noi în cinema abia anul acesta, mi se pare oarecum necinstit pentru aceste titluri să nu fie incluse în nici un top și să se piardă în neant, mai ales că au fost filme de efect precum Anathomy of a Fall, Blackberry, Godzilla Minus One, American Fiction sau The Zone of Interest, și toate au făcut parte din peisajul premiilor Oscar de anul trecut. Dintre toate acestea, filmul care mi-a rămas cel mai mult în suflet și care m-a făcut chiar să lăcrimez în sala de cinema, a fost senzaționalul The Iron Claw, povestea blestematei familii de wrestleri Von Erich, un biopic de un dramatism copleșitor.
Biopics
Și că tot vorbim despre acest tip de filme autobiografice, 2024 ne-a adus mai multe filme inspirate din evenimente sau de personaje din viața reală cum ar fi Bob Marley: One Love, The Apprentice (în care Sebastian Stan face un Donald Trump tânăr extrem de credibil într-un film care rămâne cu tine și care ar fi putut lejer fi pe locul 1 în această categorie), Better Man sau Reagan. Locul unu al acestei categorii ar fi mers cu siguranță la A Complete Unknown, dar din păcate dramatizarea tinereții lui Bob Dylan care face furori în circuitul restrâns în care rulează, nu a fost încă lansat oficial, așa că o să mă mulțumesc cu haoticul și amuzantul Saturday Night – povestea primei transmisiuni a celebrei și îndrăgitei emisiuni de divertisment, Saturday Night Live.
Animație
Cu toate că a fost un an plin pentru acest gen de filme, recunosc că nu am prea ținut pasul cu toate că au apărut titluri interesante precum Inside Out 2, Moana 2, Despicable Me 4 și alte continuări de la studiourile mari. The Wild Robot a fost bine văzut de critici, Mufasa: The Lion King cucerește încet box-office-ul de final de an, dar de departe cea mai surprinzătoare, inimoasă și plăcută producție de acest gen, trebuie că este Flow, un film independent, fără dialog, despre niște animăluțe simpatice care traversează o lume pustiită.
Comedie (de acțiune)
Trișez un pic aici pentru că sincer nu am văzut foarte multe comedii separate de filme de acțiune așa că, uitându-mă peste lista de anul acesta pot observa doar titluri precum Beverly Hills Cop: Axel F (o altă revizitare a unei francize după 30 de ani de la ultima ei parte apărută), Bad Boys: Ride or Die, The Instigators a fost un film ușurel și drăguț, producția coreeană Handsome Guys a fost un sprint amuzant, iar Wolfs a avut o tonă de promisiune doar că a cam fâsâit dezamăgitor. Așa că, îmi permit să spun că pentru cea mai bună comedie de acțiune de anului, nimic nu a fost mai bun ca The Fall Guy, o scrisoare pasionantă de dragoste pentru cascadorii care își sacrifică trupurile, deseori chiar și viețile, pentru filmele pe care le îndrăgim atât de mult. Ba mai mult, aș putea zice că a fost și o comedie romantică decentă, care din păcate nu a prins la public așa cum mă așteptam, având în vedere că atât Gosling cât și Blunt, veneau după fenomenul Barbenheimer.
Acțiune
Pentru că tot am adus vorba de acest tip de filme, probabil preferatele mele, 2024 a avut o selecție chiar bună. Aici vorbim despre un Gladiator 2, care pe partea de acțiune a stat destul de bine, indonezianul The Shadow Strays care a fost la un alt nivel față de competiție, gloriosul film chinezesc Twilight of the Warriors: Walled In, surprinzătorul Monkey Man a lui Dev Patel, The Roundup: Punishment cu un Ma Dong-seok mereu de nădejde când vine vorba de filme de calitate, continuarea lui Mad Max fără Max – Furiosa, alertul film nemțesc 60 Minutes, remake-ul lui Road House care a fost, să zicem, interesant, francezii au venit cu o extravaganță de acțiune sângeroasă prin al lor Mayhem (film care tehnic a apărut în 2023 dar din varii motive a făcut ochi la nivel internațional abia anul acesta), iar Jason Statham ne-a arătat că încă mai are un cuvânt de zis în peisajul modern al filmelor de acest gen prin impresionantul The Beekeper. Cu toate astea, Kill a fost filmul care m-a făcut să mă uit de trei ori la el, care pe lângă partea de acțiune încrâncenată a spus și o poveste interesantă.
Dramă
Un alt gen cu care am doar tangețial legătură din păcate, drama este mereu prezentă într-o multitudine de producții, fie ele de-a râsu-plânsu așa cum a fost Anul Nou care n-a fost, excelenta producție a lui Bogdan Mureșanu cu care acesta a cucerit titlul Orizzonti la Veneția, o antologie de povești plasate pe 20 decembrie 1989, care descriu cum nu se poate mai bine starea generală a populației dinaintea Revoluției, sau așa numitele court-room dramas așa cum a fost cea mai recentă și probabil ultima producție venită din partea venerabilului Clint Eastwood – Juror #2, bizara dramă / muzical despre un șef de cartel care dorește să devină femeie – Emilia Perez sau pesimista perspectivă a lui Alex Garland despre o America divizată așa cum se regăsește ea în Civil War, un film interesant, apărut parcă la fix în perioada de dinaintea alegerilor, însă un film căruia i-a lipsit curajul de a spune lucrurilor pe nume și să arate cu degetul în direcția potrivită, optând să joace la sigur. Însă nici unul dintre acestea nu m-a lovit la fel de puternic precum Conclave, un film în care ai prilejul de a vedea întregul proces de alegere al unui papă, de la moartea celui din funcție, până la sistemul interminabil de alegeri și jocurile murdare duse în spatele culiselor.
Thriller / Horror
Combin aceste două categorii pentru că nu sunt mare fan al filmelor horror și puținele pe care le-am văzut anul acesta nu justifică existența unei categorii separate numai pentru ele, plus că nu am văzut cel mai bun horror film al anului – Nosferatu, așa că nu prea am ce include acolo. Cât despre thrillere, 2024 a fost unul destul de mărinimos și ne-a adus titluri foarte variate, de la două filme coreene bazate pe fapte reale și care reușesc să te țină cuplat la ele tot timpul, fie că urmărești un soldat nord coreean încercând să dezerteze și să treacă granița în Escape, ori cum un individ fără nimic de pierdut încearcă să deturneze un avion spre Coreea de Nord și cum echipajul și pasagerii încearcă să îl oprească în Hijack 1971, la Carry-on, elegantul thriller de Crăciun oferit de Netflix cu puternicele sale vibe-uri de Die Hard, sub-apreciatele Strange Darling sau Woman of the Hour care tratează subiecte similare despre criminali în serie, Rebel Ridge care ne-a adus aminte de un Rambo modern care în loc să omoare, dezarmează pe cine apucă, chiar și M. Night Shyamalan ne-a oferit jumătate de film bun cu Trap, Zoe Kravitz a debutat puternic cu ambițiosul Blink Twice, Longlegs putea fi mult mai bun decât ceea ce a fost, dacă nu insista așa de mult pe aspectul supranatural, iar Speak No Evil a adaptat doar ce a vrut din originalul danez, mai puțin mesajul central. Filmul care combină cel mai bine cele două genuri a fost însă Exhuma, o producție sud-coreeană care a dominat box-office-ul lor aproape tot anul, din momentul în care a fost lansat, acesta fiind adevărat regal cinematografic, un testament de cum poți să faci un film de groază care să te țină conectat și mereu cu sufletul la gură, dar fără a oferi acele momente de jump-scare pe care le caută filmele americane.
S. F.
Inconstant este probabil cuvântul care se potrivește cel mai bine acestui gen de filme în 2024, cu câteva titluri chiar bune dar și cu câteva petarde puturoase cum ar fi genericul Rebel Moon sau dezastruosul Borderlands. Cu toate astea, s-au inserat printre ele titluri de la bune cum a fost Alien: Romulus, spre mediocre cum a fost Godzilla x Kong: The New Empire și A Quiet Place: Day One. De departe cel mai bun film S.F. din 2024 a fost Dune 2, care nu doar că a arătat splendid, dar a și dus povestea spre un crescendo exploziv, care ne face să așteptăm cu nerăbdare a treia parte din această serie.
Artsy-Fartsy
O categorie care nu mi-e deloc dragă dacă e să fiu cinstit, dar în care mai mereu sunt atras prin bunăvoința altora și ajung să văd câteva titluri care mă lasă marcat. Cel mai probabil aș fi ales The Substance dacă l-as fi văzut pentru că este cel mai out there dintre toate filmele de anul acesta, povestea unui model care îmbătrânește și care se agață cu disperare de relevanța pe care i-o aduc lumina reflectoarelor, doar pentru a se transforma într-o variantă mai tânără de-a ei, cu care intră în conflict. Dar pentru că nu l-am văzut, iar nebunia lui Lanthimos de anul acesta cu Kinds of Kindness nu s-a apropiat de Poor Things de anul trecut, declar că cel mai artsy fartsy film văzut de mine pe 2024 a fost Love Lies Bleeding, un thriller despre dragostea năbădăioasă dintre două femei, care începe bine dar pe final o virează brusc într-o direcție care m-a lăsat cu gura căscată și cu un mare WTF!! întipărit pe figură.
Cam acestea sunt în mare filmele vizionate în 2024, nu mai îmi rămâne de făcut decât un singur lucru și să vă spun care a fost, strict în opinia personală, filmul meu favorit. Ei bine, pentru că sunt un tip căruia îi plac lucrurile simple și care s-a scârbit complet de woke-ul celor de la Holywood care a intrat în aproape toate aspectele divertismentului american și nu numai, și care face treaba creatorilor să devină un adevărat coșmar, aproape imposibil de navigat dar nu joci după regulile lor, simplul fapt că Deadpool & Wolverine există m-a făcut nespus de bucuros și, pentru prima dată în ultimii ani, mi-a permis să sper că lucrurile pot reintra pe făgașul normal (cu toate că asta nu ajută cu nimic lipsa de originalitate a celor de acolo) adică personajele să fie personaje nu doar simple identități iar poveștile să nu mai fie perturbate de constanta urmărire a diversității și egalității și să se concentreze pe a spune doar o simplă poveste care să te atragă.
În ce îl privește pe 2025, acesta pare că semne de revenire, eliberat de povara grevei scriitorilor și de nenumăratele amânări sau anulări pe care acesta le-a adus în rândul filmelor. Mai mult, există semnale tot mai puternice că Holywoodul începe să se trezească din woke-ismul care l-a cuprins, deoarece a constatat că urmărirea strict a diversității și incluziunii nu se traduce și prin profit și că lumea nu le mai acceptă produsul așa că ceva trebuie să se schimbe.
No Comments